Într-o discuție pe care a avut-o cu administratorul special al Star Transmission, Bernd Krottmayer, premierul Ponta i-a spus acestuia că lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu va fi terminat anul acesta, iar spre Nădlac anul viitor. În replică, Krottmayer a menționat că autostrada va fi perfectă pentru compania germană pentru flexibilitate.

Ulterior, într-o conferință de presă, premierul Ponta a declarat că s-a angajat în numele Guvernului că în 2015 `de la poarta fabricii din Sebeș până la granița cu Ungaria se va merge pe autostradă`.

În ceea ce privește lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, ministrul Dan Șova a spus că acesta va fi finalizat în decembrie. `Termenul de finalizare este decembrie. Acesta este angajamentul celor de la Impregilo`, a declarat ministrul Șova.

`Din păcate, compania care a executat a avut o problemă tehnică pe șase kilometri, unde s-a dărâmat dealul. În baza ultimelor negocieri și angajamente, anul acesta vor face fără acele noi sume de bani din partea statului român`, a adăugat premierul.

Lucrările incluse în Lotul 3 din autostrada Orăștie-Sibiu vor continua cu italienii de la Impregilo, fără costuri suplimentare, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, ministrul Transporturilor, Dan Șova.

`Impregilo avea o serie de pretenții inacceptabile pentru care noi am spus că ori se revine în limitele contractului, fără costuri suplimentare, ori reziliem contractul. Până ieri /31 martie 2014, n.r./, la ora 12,00, și-au dat acceptul pentru cererile formulate de CNADNR /Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România/. Și-au asumat că vor termina cei 16 kilometri din cei 22 km neafectați de alunecările de teren, până la 15 iulie 2014. De asemenea, și-au asumat finalizarea lucrărilor fără costuri suplimentare așa cum s-a dorit inițial și ne determinase pe noi să reziliem contractul`, a spus Șova.

Săptămâna trecută, ministrul Transporturilor declara, la postul public de televiziune, că înțelegerea contractuală cu italienii de la Impregilo pentru Lotul 3 din autostrada Orăștie-Sibiu va fi reziliată.

Autostrada Orăștie-Sibiu a fost deschisă circulației în data de 20 decembrie 2013, pe distanța dintre Orăștie, județul Hunedoara și Cunța, județul Alba, respectiv aproximativ 44 de kilometri, după ce anterior, în cursul aceleași zile, a fost inaugurat și lotul 4 al acesteia, între Săliște și Sibiu, în lungime de 16 kilometri.

Din cauza complexității și lungimii proiectului, pentru execuția lucrărilor de pe autostrada Orăștie-Sibiu a fost realizată o împărțire în 4 loturi. Valoarea totală de construcție a tronsonului Sibiu — Orăștie este de 716 milioane de euro.

Proiectul a urmărit construcția unui nou sector rutier la standard de autostradă, cu câte două benzi pe sens, pe traseul Orăștie — Sibiu, în lungime de 82,07 kilometri.

Citește și

Herodot Grup Sighet