În atac au fost uciși 39 de oameni, iar alți 79 au fost răniți. Pe lângă pedeapsa inițială, Masharipov a mai primit 1.368 de ani de închisoare pentru tentativă de omor în cazul celor 79 de răniți.

Procesul a durat trei ani, iar atacul a avut loc în 2017, în exclusivistul club de noapte Reina, la scurt timp după miezul nopții. Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul.

Abdulkadir Masharipov nu va putea fi eliberat condiționat. Un alt bărbat, Ilyas Mamasaripov, a primit 1.400 de ani de închisoare pentru complicitate.

Alți 48 de acuzați au fost condamnați la închisoare pentru că făcut parte dintr-o organizație teroristă, iar alți 11 au fost achitați.

Cum s-a petrecut atacul
În jurul orei locale 1.30, un bărbat a deschis focul asupra oamenilor care sărbătoreau noul an în clubul Reina din Istanbul.

Masharipov a ajuns la club cu un taxi, a scos din portbagaj o armă automată, a început să tragă și apoi a intrat în club. În timpul atacului, bărbatul a folosit grenade luminoase pentru a avea timp sa reîncarce arma. Totodată, a tras în oamenii răniți aflați pe jos, înainte să fugă.

Printre cei 39 de morți s-au aflat oameni din Israel, Franța, Tunisia, Liban, India, Belgia, Iordania și Arabia Saudită.

Abdulkadir Masharipov a fost prins pe 17 ianuarie, la aproape trei săptămâni de la atac.

Citește și

loading...