În data de 24 august a.c., în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, cetățeanul român R. A., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza județul Maramureș. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Austria.

Cu ocazia controlului pentru intrarea în țară, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează în bazele de date ca fiind furată, alerta introdusă de autoritățile din Italia, în luna septembrie 2017.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 73.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet