În fapt, la data de 18 aprilie, aproape de miezul nopții, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare a observat pe strada Luminișului un autoturism care se deplasa fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune, motiv pentru care au procedat la oprirea acestuia, la volan fiind identificat un bărbat de 33 de ani din Baia Mare.

În urma testării de către polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul neavând nici permis de conducere valabil. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul condus de bărbat este prioprietatea unei alte persoane.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a nivelului de alcoolemie din sânge.

Actualizare IPJ Maramureș

Bărbatul de 33 de ani din Baia Mare a fost arestat preventiv

Urmare a prezentării în fața instanței de judecată a bărbatului de 33 de ani din Baia Mare, care a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier Baia Mare pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt calificat în scop de folosință, față de acesta Judecătoria Baia Mare a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet