Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, însă în prezent se află în afara oricărui pericol.

# Înjunghiată de mai multe ori în club
Din câte se cunoaşte în prezent, femeia în vârstă de 25 de ani este căsătorită de patru ani şi are împreună cu soţul său o fetiţă de doi ani. În noaptea de sâmbătă spre duminică ea s-a dus la job, în clubul de striptease. Nimeni nu a bănuit ce avea să urmeze. La un moment dat, şi-a făcut apariţia soţul acesteia, cu care femeia se află în divorţ. Bărbatul s-a repezit asupra sa şi i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit, chiar în timp ce dansa pentru clienţii localului. Imediat, bărbatul a fost imobilizat şi s-a cerut ajutorul forţelor de intervenţie.

# Bărbatul a fost arestat preventiv
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au deschis o anchetă pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Aceştia au dispus luni, 24 octombrie, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Kantor Andor Samuel pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.32 alin.1 Cod penal, raportat la art.188 alin.1, art.189 alin.1 lit.a Cod penal raportat la art.199 alin.1 Cod penal. În data de 24 octombrie, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. “Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în data de 21 octombrie, în jurul orei 23.30, numitul Kantor Andor Samuel s-a deplasat la locul de muncă al soţiei sale Kantor Alina, şi din cauza unor divergenţe, a înjunghiat-o pe aceasta cu un cuţit de mai multe ori, provocându-i acesteia multiple plăgi înjunghiate, care i-au pus viaţa în pericol. La data de 25 octombrie, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Maramureş”, au precizat, pentru Glasul Maramureşului, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş. Oamenii legii au precizat că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

# Operată de urgenţă
Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde a suferit o intervenţie chirurgicală, în timp ce bărbatul a fost reţinut. Din fericire, ea se află în afara oricărui pericol. “Pacienta a fost operată. Ea a suferit mai multe plăgi rezultate prin înjunghiere la nivelul toracelui şi a antebraţului. În prezent, ea se află internată pe Secţia de Chirurgie Toracică, urmând să fie transferată la Chirurgie Plastică”, a precizat, pentru Glasul Maramureşului, Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.

# Este angajată de două luni
În acest caz s-a deschis o anchetă şi pe partea de protecţie a muncii. “Evenimentul a fost comunicat şi nouă. Este vorba despre o tânără în vârstă de 25 de ani, care este angajată de două luni la firma respectivă, cu contract de muncă. Conform legii, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) deschide o anchetă doar dacă în urma evenimentului, rezultă invaliditate certă sau deces. În caz contrar, de acest lucru se ocupă fie societatea respectivă, prin angajaţii proprii, fie o firmă specializată în sănătate şi securitate în muncă (n.red. – protecţia muncii), în cazul în care serviciile au fost externalizate. În momentul în care ancheta este finalizată, ea ajunge, pentru avizare, la noi”, a declarat, pentru Glasul Maramureşului, Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și