Nici la Sighetu Marmației situația nu este mai roză, Primăria Sighet având datorii față de operatorul de salubritate, Herodot Grup SRL, în sumă de aproape 2 milioane lei, reprezentând facturi restante din august (parțial), septembrie, octombrie și noiembrie 2021.

Contactat telefonic de către Sighet 247, directorul firmei Herodot Grup SRL, Gherasim Nicolae, a declarat că din respect pentru cetățenii municipiului Sighet operatorul continuă să ridice gunoiul pe perioada sărbătorilor de iarnă, însă, începând cu data de 3 ianuarie, va suspenda ridicarea gunoiului de la populație din cauză că neplata facturilor de către Primărie a dus la un blocaj financiar al firmei. Acesta a mai declarat că nu dorește să se ajungă în această situație și speră ca Primăria să efectueze o parte din plățile restante și astfel serviciul de salubritate să nu fie întrerupt.

Dacă se va ajunge aici, operatorul va ridica în continuare deșeurile de la agenții economici, firma având contracte separate cu aceștia, oprindu-se doar ridicarea deșeurilor de la populație.

Până în prezent, Primăria Sighet a achitat de la începutul anului și până în prezent facturi către operator în sumă de aproximativ 4,1 milioane lei și are restanțe în sumă de peste 1,8 milioane lei către acesta. De la populație, Primăria a încasat până în prezent suma de 3,06 milioane lei, însă cheltuielile Primăriei cu colectarea, transportul și depozitarea gunoiului de la populație pentru anul în curs este mai mult decât dublul încasărilor. În acest an, Primăria Sighet are bază legală să achite către operatorul de salubritate maxim 6,3 milioane lei, deci bază legală pentru a efectua plățile restante există.

De curând, primarul municipiului Sighet, Vasile Moldovan, a solicitat Consiliului local în două ședințe derulate în zilele de 22 și 23 decembrie a.c. să ridice taxa de salubritate pentru populație de la 14 lei la 24 lei / pers / lună, cerere respinsă de către consilierii locali. Totodată, această cerință a primarului a primit aviz negativ din partea Comisiei de buget-finanțe. „Domnule Primar, găsiți soluții cu un real folos pentru cetățeni, nu încercați să creșteți taxa la gunoi pentru a acoperi incompetența autorităților!” a declarat președintele Comisiei de bugetu-finanțe, Iuga Nicolae, pe pagina sa de Facebook.

Dacă Primăria va efectua plățile restante către operatorul de salubritate, vom afla în zilele ce urmează.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet