Seara trecută, tănăra şi iubitul ei erau într-o sală de sport din Baia Mare. Suspectul i-a aşteptat să iasă şi s-a dezlănţuit. După o ploaie de replici tăioase, i-a pus pistolul la cap tinerei. Vlad a încercat să-şi apere partenera, dar a fost împuşcat de două ori.

Filmul răzbunării. Vlad e la Terapie Intensivă, împuşcat de 4 ori

Tănărul a încercat să scape, însă pistolarul a mai tras de două ori după el. După fapta teribilă, s-a urcat în maşină şi a plecat în centrul oraşului. A mers apoi la secţia de poliţie şi s-a predat. "Persoana bănuită de comiterea faptei a fost condusă la sediul poliţiei pentru audieri", a declarat Ionela Cozma, IPJ Maramureş.

Vlad a ajuns imediat la spital. Medicii se chinuie să-l ţină în viaţă. "A fost dus la Terapie Intensivă, starea este gravă, dar stabilă. A fost operat azi-noapte. A avut patru împuşcături la torace", spune Vasile Pop, director medical Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Suspectul trimite poliţiştii pe piste false

Între timp, anchetatorii încearcă să găsească arma. Suspectul i-a pus pe piste false. Iniţial, a mărturist că ar fi aruncat pistolul în râul Săsar. Câteva ore mai târziu s-a râzgândit. Ar fi aruncat arma în nişte tufişuri de la marginea oraşului. Poliţiştii au periat zona ore bune, în zadar. "Lăsaţi-ne să ne facem treaba!"

Cei care îl cunosc pe Vlad sunt şocaţi de incident. "Nu mă gândeam să fie împuşcat! Doar nu suntem în Vestul Sălbatic! A fost un copil exemplu. N-a avut altercaţii cu cineva. În ultima vreme antrena copii şi tineri pentru Şcoala de Poliţie", povesteşte Mitru Leșe, primarul din Târgu Lăpuș.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă la omor şi refac filmul tragediei. Suspectul a ajuns şi în faţa unei comisii medicale care trebuie să stabilească dacă avea sau nu descernământ în momentul atacului.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și