Poliţia Baia Sprie a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe DN 18, str. Câmpului a avut loc un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, în timp ce conducea o autoutilitară spre Baia Mare, conducătorul acesteia nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi, în momentul în care aceasta a oprit la o trecere pentru pietoni pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea drumului public, cele două vehicule au intrat în coliziune.

“În urma impactului, a rezultat rănirea şoferului din maşina lovită din spate, un bărbat de 43 de ani din Baia Mare. Acesta a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare pentru investigaţii suplimentare. Ambii conducători auto, primul fiind un bărbat de 53 de ani din Recea, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero”, a explicat Cecilia Grozavu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Citește și