Conform sursei citate, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în urma celor 30 de controale desfăşurate de 16 inspectori şi şase topografi ai Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Maramureş şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Sancţiunile au vizat activităţi ilegale de exploatare a agregatelor minerale desfăşurate de agenţii economici în afara perimetrului autorizat sau fără acte de reglementare, conform agerpres.

La nivel naţional, Inspecţia Naţională a Apelor Române a aplicat, în 6 luni, amenzi în valoare de 2,68 de milioane de lei şi a înaintat două plângeri penale în cadrul a 154 de controale.

„Acţiunile sunt organizate în baza protocolului încheiat între Inspecţia Naţională a Apelor Române, Garda de Mediu şi Poliţia Română. Controalele mixte la balastiere au început în luna mai şi vor continua până la sfârşitul anului„, menţionează ANAR.

Citește și

Herodot Grup Sighet