Era în jurul orei 19.30 când mașina condusă de tânărul de 32 de ani a fost lovită de un marfar la ieșirea din Rebrișoara. Fetiţele de 5 şi 6 ani ale bărbatului, care erau pe bancheta din spate, au rămas încarcerate.

Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistriţa-Năsăud: Echipajele de intervenţie au găsit la locul indicat trei victime, toate trei încarcerate. Din păcate, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar cele două fetiţe erau în primă fază inconştiente.

Pentru a ajunge la copile, pompierii au fost nevoiţi să taie maşina, bucată cu bucată.

Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistriţa-Năsăud: Intervenţia a fost extrem de dificilă şi contra-cronometru pentru că, la un moment dat, cele două fetiţe au devenit semi-conştiente, au început să plângă, un semn bun pentru noi, şi a trebuit să le extragem cât mai rapid dintre fiarele contorsionate.

Una dintre copile ar urma să fie transferată la o clinică din Cluj-Napoca
După ce au fost stabilizate, copilele au fost duse la spital. Cel mai probabil una dintre ele, cea mai grav rănită, va fi transferată la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.

Şoferul şi fiicele lui se întorceau acasă după ce au fost în vizită la nişte rude aflate în cealaltă parte a localităţii Rebrișoara. Martorii spun că autorităţile ar trebui să pună mai multe semne pentru a atenţiona linia de cale ferată, în zonă nefiind decât un stop.

Citește și

Comentarii