Lucrări peste lucrări în comuna Bârsana, în acest an. Unele vor începe, altele deja sunt în curs de desfășurare. “Grădinița este în construcție, în baza unui proiect prin Banca Mondială. La terenul sintetic construit cu fonduri de la AFIR, urmează să fie turnat covorul. Terenul de fotbal a fost sacrificat pentru investițiile derulate pentru sport și educație, însă intenția noastră este de a face o bază modernă în spatele fostului amplasament. Până atunci, jucăm ori la Sighetu Marmației, ori la Strâmtura. Vom face un stadion nou lângă sala de sport realizată prin CNI. Am depus deja documentația pentru sala de sport. Intenționăm să avem un centru destinat sportului, cu stadion, teren sintetic și sala de sport. Baza sportivă este destinată atât pentru orele la școală, cât și pentru cei care doresc să facă mișcare”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.

Investiții pe mai multe căi de finanțare

În plus, autoritățile continuă procedurile și pe celelalte componente. Vorbim despre modernizarea căminelor culturale din Bârsana și Nănești, cu finanțare de la AFIR. S-a făcut licitația și se va intra cu reabilitarea. Valoarea totală este de 500.000 de euro. Există și contracte prin PNDL. Se va face extinderea rețelei de apă și suplimentarea debitului prin forare, proiect în valoare de 1,85 milioane de lei. Se va face reabilitarea școlilor din Bârsana și Nănești. Fondurile sunt de 1 milion de lei, respectiv 700.000 de lei. Se construiește un pod peste râul Iza, proiect în valoare de 980.000 de lei. Totodată, se va reabilita dispensarul uman, proiect în valoare de 530.000 de lei. “Toate proiectele pe care le avem prin PNDL sunt în procedura de achiziție. Lucrările efective vor începe în cel mai scurt timp. Vom avea și pe GAL dotarea cabinetului medical, în baza unui proiect în valoare de 10.000 de euro. Am semnat deja contractul de finanțare”, a spus Teodor Ștefanca.

Calificare profesională și cazuri sociale

Autoritățile plănuiesc să implementeze un superproiect pe componenta socială. “Scriem acum un proiect în valoare de un milion de euro, pe POCU. Scopul este promovarea incluziunii sociale și combaterea oricărei forme de discriminare. Proiectul va avea mai multe componente. Vom avea programe de ucenicie pentru diverse meserii, cursuri de antreprenoriat și de calificare profesională, dar și afterschool pentru copii, cu tot cu masă caldă. În ceea ce privește cursurile de meserii, vreau să spun că toți cursanții vor primi calificări de la firme specializate în autorizarea acestora. În plus, prin proiectul acesta vrem să venim și în sprijinul persoanelor vârstnice și a cazurilor sociale. Ne va ajuta foarte mult în acest sens transformarea dispensarului în centru multifuncțional. Proiectul se va derula pe o durată de trei ani, beneficiară va fi primăria, iar școala va fi partener”, a explicat Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.

Autoritățile vor să mai scrie un proiect important. Acesta are ca țintă canalizarea. “Acum pregătim proiectul, căutăm care sunt sursele de finanțare. Va fi un proiect nou, care să cuprindă toată suprafața eligibilă, maximum cât se poate. În total, vorbim despre o rețea dispusă pe o distanță de 38 de kilometri”, a completat primarul din Bârsana.

Citește și