"În ceea ce privește Parteneriatul Estic, aici lucrurile sunt mai mult decât clare din punctul de vedere al Moldovei și al Georgiei, care vor parafa atât Acordul de liber schimb, cât și Acordul de asociere. (...) Cu siguranță, interesul nostru direct este legat de Republica Moldova. O parafare completă, cum sperăm că se va întâmpla, este obiectivul nostru pentru Republica Moldova și nu numai al nostru. În același timp însă, pentru UE cel mai important eveniment ar fi semnarea de către Ucraina a acestui acord. (...) România susține necesitatea ca Ucraina să semneze acordurile cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic", a afirmat președintele, la finalul lucrărilor Consiliul European de toamnă.
Traian Băsescu a precizat însă că autoritățile de la Kiev vor trebui să găsească o soluție pentru "cazul Timoșenko".

"Există voci care pun sub semnul întrebării situația Ucrainei în cazul în care nu se dă o rezolvare corectă cazului Timoșenko, însă, din punctul nostru de vedere, semnarea celor două acorduri de către Ucraina ar fi un extraordinar succes al UE. Autoritățile de la Kiev trebuie să înțeleagă că trebuie rezolvată și problema Timoșenko", a susținut șeful statului.

Legat de liberalizarea regimului de vize, Traian Băsescu a făcut precizarea că Republica Moldova este avantajată, existând premisele ca regimul vizelor să fie ridicat în viitorul apropiat.

"Din punct de vedere al liberalizării regimului de vize, Republica Moldova este cea mai avantajată. Dacă Ucraina, Georgia și Azerbaidjan sunt în prima fază de negociere, Republica Moldova a încheiat și a doua fază a negocierilor, ceea ce înseamnă că ar avea premise ca într-un an, un an și jumătate, cetățenii Republicii Moldova să beneficieze de ridicarea vizelor", a spus Băsescu.

Citește și

Comentarii