Este încă o amânare a proiectului celor trei spitale regionale, convenit încă din 2014 cu Comisia Europeană. Guvernele PSD au amânat constant proiectele celor trei spitale regionale de urgență (Iași, Cluj și Craiova). Mai mult, aripa Dragnea-Vâlcov a acuzat Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții că ar fi impus condiții nefavorabile proiectelor, dar PSD a stopat criticile după condamnarea lui Dragnea.

„Din păcate, după ce iniţial s-a spus că ele vor fi finalizate în 2020, apoi în 2023, aud acum de anul 2027… Sentimentul că aceste proiecte de interes naţional au fost sabotate, amânate, doar pentru a dovedi că România nu are un comisar «patriot» este tot mai puternic. (…) Îmi propun, aşa cum mărturiseam şi anterior, să readuc în memorie eforturile făcute de mine şi echipa mea pentru dezvoltarea României în aceşti ultimi cinci ani”, a scris fostul comisar european Corina Creţu pe Facebook.

În replică, ministrul Sănătății a confirmat întârzierea, dar a spus că Creţu a recurs „la un demers politic care nu face bine nimănui”.

„Mă surprinde declarația doamnei Corina Crețu, care știe foarte bine care este situația. Dar mă surprinde și mai mult afirmația că aceste spitale au fost amânate intenționat numai pentru a demonstra că dânsa nu a fost un comisar patriot. Ea știe foarte bine cum au decurs lucrurile. În decembrie 2016 se semna un acord cu Banca Europeană de Investiții pentru efectuarea studiilor de fezabilitate, dar primul teren a fost transmis Ministerului Sănătății pentru construcția spitalelor în octombrie 2017”, a declarat ministrul Sorina Pintea, la Digi24.

Citește mai mult pe g4media.ro

Citește și