Potrivit informațiilor PresaSM, totul a început în cursul săptămânii trecute, atunci când un minor, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiat cu un cuțit. Victima a fost dusă la Unitatea de Primire Urgențe, iar surse din apropierea celor două clanuri susțin că tânărul ar avea un certificat medico-legal în care se specifică că ar avea nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale.

Pentru a se răzbuna, clanul rromilor care locuiesc pe strada Toamnei din municipiul Satu Mare a căutat să își facă dreptate. Astfel, s-a întâlnit cu clanul rival tocmai pe strada Ady Endre, luni noaptea, pe la ora 22.00, și au început o bătaie în toată regula, potrivit informațiilor PresaSM.

Mai mulți locatari din zonă au asistat șocați de la geamuri, solicitând – prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență – 112 – intervenția Poliției. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Ordine Publică, care au încătușat mai multe persoane, iar cel puțin una a fost dusă la Unitatea de Primire Urgențe din cauza rănilor suferite.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au declarat pentru PresaSM că s-a deschis dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea liniștii publice.

Ce spune Poliția: ”La data de 13.04.2020, ora 22.30, Poliția municipiului Satu Mare a fost sesizată prin Apelul de Urgență 112 cu privire la o altercație între mai multe persoane pe strada Ady Endre din municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 37 de ani din Satu Mare a fost agresat fizic de trei sătmăreni de 16 ani, 26 de ani și 46 de ani . În cauză cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea liniștii publice”.

Citește și

Comentarii