Bianca a avut nevoie de 101 minute pentru a-şi asigura primul mare trofeu din carieră, la capătul unui meci pe care l-a dominat clar, dar pe care şi l-a făcut singură greu spre finalul setului al doilea.

Bianca Andreescu a câştigat, la New York, primul Grand Slam din carieră
Bianca a avut set, 5-1 şi minge de meci, însă emoţiile au împiedicat-o să-şi adjudece clar partida.

Serena a profitat şi a revenit în joc, dar renaşterea americancei a fost un simplu foc de paie, Bianca reuşind, în cele din urmă, să rezolve partida.

Bianca Andreescu a scris istorie sâmbătă seara, la US Open, devenind prima canadiancă ce se impune într-un Grand Slam, prima jucătoare care se impune în US Open la prima apariţie pe tabloul principal, dar şi prima jucătoare născută după 1 ianuarie 2000 care să câştige un Grand Slam.

Pe lângă cecul fabulos şi trofeul pus în joc, Bianca şi-a adjudecat şi accederea în premieră între primele cinci jucătoare din lume, urmând să o depăşească inclusiv pe Simona Halep.

Duminică seara, în finala de simplu masculin, spaniolul Rafael Nadal, locul 2 mondial, dă piept cu rusul Daniil Medvedev, locul 5 mondial. Se anunţă o confruntare explozivă în condiţiile în care Nadal a pierdut un singur set până acum, cu croatul Marin Cilic, dar Medvedev a demonstrat că nu mai este o simplă speranţă reuşind să depăşească adversari tari precum Feliciano Lopez, Stan Wawrinka şi Grigor Dimitrov.

Citește și