Acestora li se adaugă încă opt morți înregistrați în celelalte provincii. Asta înseamnă că numărul deceselor înregistrate până acum în epidemia cauzată de noul virus din China l-a depășit deja pe cel al epidemiei de SARS din 2002-2003.

Sâmbătă a fost ziua în care autoritățile chineze - care fac un bilanț zilnic la sfârșitul fiecărei zile - au anunțat cei mai mulți morți: 89 într-o zi. Printre persoanele care au decedat sâmbătă în China se numără, în premieră, și doi cetățeni străini - un american și un japonez. Ambii au murit la Wuhan.

În total, s-a ajuns până acum, de la începutul epidemiei, în decembrie, la 811 morți în China plus câte unul în Filipine și Hong Kong. Total: 813 morți.

Cu o zi înainte, bilanțul total era de 724 de morți în întreaga lume, cu 722 de decese în China, în această țară fiind deja depășit numărul de decese înregistrate la epidemia de SARS. Acum bilanțul epidemiei de SARS a fost depășit și la nivel global.

În cazul sindromului respirator sever acut (SARS), au fost infectați peste 8.000 de oameni, iar dintre aceștia au murit 774. Acum, peste 37.000 de oameni din întreaga lume sunt infectați cu noul coronavirus și potrivit CNN, au murit 805.

Ca și SARS, epidemia de acum este cauzată de un coronavirus care a suferit o mutație în momentul în care a trecut la om. Coronavirusul este o familie de virusuri care este specifică animalelor și care provoacă răcelile obișnuite, dar și boli mai grave, așa cum a fost și sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

Atât epidemia de SARS, cât și cea de acum, provocată de coronavirusul din Wuhan, au început în China, ambele având ca origine probabilă piețele de animale sălbatice.

În provincia Hubei, cea care este epicentrul epidemiei cu noul coronavirus (2019-nCoV), au murit 780 de persoane și 27.100 de oameni s-au îmbolnăvit. Acestea sunt cazuri confirmate. Numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 2.147 de diagnostice.

Sunt peste 20.000 de pacienți spitalizați în Hubei, iar 1.154 sunt în stare critică, arată cel mai recent bilanț.

Numărul total al bolnavilor de pe întreg teritoriul Chinei este de cel puțin 37.198, cu 2.656 mai mulți decât în ziua precedentă, au anunțat duminică autoritățile medicale chineze.

Organizația Mondială a Sănătății va trimite săptămâna viitoare o echipă internațională să investigheze epidemia provocată de coronavirusul din China. Aici se înregistrează aproape toate decesele.

OMS a anunțat însă că în 28 de țări s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu 2019-nCoV, majoritatea fiind din Asia, dar oameni bolnavi au ajuns până în Statele Unite și Australia. În epidemia de SARS, 17 țări au fost afectate, dar decese s-au înregistrat și în țări din afara Asiei, cele mai multe, 43, fiind în Canada.

Citește și

loading...