Staţiunea Skhidnytsya se află la o distanţă de aproximativ o sută de kilometri de Lvov, deci la peste 300 de kilometri de graniţa cu România. Populaţia sa este de 2.255 locuitori, conform ultimului recensământ. Pentru comparaţie, Bistra are, împreună cu satele aparţinătoare Valea Vişeului şi Crasna Vişeului, 4.133 locuitori, de asemenea, potrivit ultimelor date. Staţiunea balneoclimaterică ucraineană se laudă cu singura sinagogă de lemn care nu a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial. Norocul localităţii este bogatul rezervor de ape minerale. Ucrainenii au reuşit să valorifice potenţialul uriaş, astfel că resort-urile sunt numeroase. “Intenţia este să realizăm înfrăţirea dintre cele două localităţi. Este foarte frumos atât la ei, cât şi la noi. Urmează să efectuăm o vizită în perioada următoare, în acest scop”, a explicat, pentru AxaNews.ro, Vasile Duciuc, primarul comunei Bistra.

O familie de medici din Republica Moldova

Până atunci, autorităţile locale speră să soluţioneze o problemă stringentă pentru comunitate. Bistra a rămas fără medic, iar, în prezent, administraţia locală face eforturi să aducă personal de specialitate în comună. Însă, birocraţia din România îngreunează situaţia. “Vor veni doi medici dintr-un orăşel de lângă Chişinău, soţ şi soţie. Ambii au aproximativ 50 de ani. Ea este medic de familie, iar el se ocupă de partea de imagistică, de analize. Vor veni cu ecograf. Îi aşteptăm cu interes, pentru că avem nevoie de medic în comună. Avem o variantă temporară, vine doctor din exterior, însă dorim să avem medicii noştri, aici, la noi în comună, în caz de nevoie”, a precizat Vasile Duciuc.

Proiecte pentru cultură şi infrastructură

În ceea ce priveşte proiectele, comuna Bistra nu duce lipsă. Ba dimpotrivă! “Avem reabilitarea Căminului Cultural din Crasna Vişeului. Proiectul a fost depus pe AFIR şi are o valoare totală de 470.000 de euro. S-a primit avansul, aşteptăm acum prima tranşă de bani. S-a început lucrarea deja, sperăm ca în anul 2019 să facem inaugurarea. Avem, de asemenea, un pod, printr-un proiect depus pe PNDL. Am semnat deja contractul, urmează achiziţia publică. Proiectul are o valoare de 400.000 de euro. Mai avem şi un proiect de asfaltări în centrul de comună şi în Crasna Vişeului. Vorbim despre 1,6 kilometri de străzi. Vor urma apoi străzile comunale din Valea Vişeului. Intenţionăm să realizăm proiectul pentru apă şi canalizare. Avem studiu de fezabilitate, urmează să depunem, efectiv, proiectul, pentru a obţine finanţarea necesară, prin PNDL”, a precizat Vasile Duciuc.

Poetul ucrainean al maramureşenilor va avea casă memorială

Comuna Bistra a depus proiecte şi pe căile de finanţare internaţionale şi speră să obţină, astfel, fonduri transfrontaliere. “Am depus un proiect pentru realizarea Casei Memoriale “Havrelo Clempuş” (n.red. – este cunoscut drept poetul ucrainean al Maramureşului). Este vorba despre un poet, butinar din comuna noastră. Avem inclusiv numărul de înregistrare al casei unde a locuit. Mai avem încă un proiect transfrontalier împreună cu Bocicoiul Mare (n.red. – localitatea aflată în Ucraina) pentru achiziţionarea de utilaje pentru situaţii de urgenţă. Am depus documentaţia necesară, se află, în prezent, în verificări. Mai sunt numai câteva clarificări de făcut”, a explicat Vasile Duciuc.