După ce a atins marţi, pentru prima oară, nivelul de 10.000 de dolari, bitcoin şi-a continuat miercuri creşterea, atingând în timpul tranzacţiilor un vârf de 11.377,33 dolari pe unitate, potrivit site-ului CoinDesk. Ulterior, bitcoin a fost tranzacţionată la 10.834,56 dolari pe unitate, în creştere cu 9,4% faţă de ziua precedentă.

„Nu există fundamente şi nici motive tehnice care să explice asta, decât că este o uriaşă bulă speculativă. Este greu de spus unde ne aflăm exact pe curbă, dar forma graficului este de parabolă, iar acest lucru nu durează niciodată”, a spus Neil Wilson, analist senior la firma ETX Capital.

Creşterea uriaşă înregistrată miercuri este cea mai rapidă creştere de 1.000 de dolari consemantă vreodată de monedă. Bitcoin a avut nevoie de doua zile pentru a atinge 9.000 de dolari şi de 17 zile pentru a urca de la 7.000 de dolari la 8.000 de dolari.

În luna noiembrie, bitcoin a avansat cu aproape 70% şi cu peste 900% în 2017.

„Având în vedere cererea uriaşă, bitcoin ar putea creşte la 14.000 de dolari până la sfârşitul anului viitor, dacă nu până la jumătatea acestuia. Sună ridicol? Ei bine nu prea, când vorbeşti în termeni procentuali”, a spus Naeem Aslam, analist şef la Think Markets.

„După pragul de 10.000 de dolari, dacă anticipăm un preţ de 14.000 de dolari este o creştere de doar 40%, iar bitcoin şi-a dovedit capacitatea de a se aprecia cu peste 50% într-o singură lună”, a exlicat Aslam.

Alţi analişti au estimări mai agresive. Michael Novogratz, fost manager la fondul de hedging Fortress, a estimat luni că moneda virtuală ar putea urca la 40.000 de dolari până la sfârşitul anului 2018. El a prognozat, într-un interviu acordat CNBC, că există „un val mare de bani care vine, nu doar aici, ci în întreaga lume”.

Această frenezie a investiţiilor în bitcoin provoacă însă îngrijorarea că traderii vor suporta pierderi mari dacă bula speculativă se va sparge.

Un editorialist al MarketWatch, Mark Hulbert, anticipează că există un risc de 80% ca bitcoin să se prăbuşească, argumentând că „această creştere extraordinară a preţului monedei depăşeşte pragul dincolo de care prăbuşirea devine aproape o certitudine”.

Alţii au comparat această creştere cu mania bulbilor de lalea din Olanda, din secolul XVII, când preţurile acestora au urcat puternic înainte să se prăbuşească. Cazul este considerat ca fiind prima bulă speculativă consemnată în istorie.