Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

De Bobotează şi de Sfântul Ioan, în funcţie de fiecare zonă a ţării, se colindă, se fac farmece, se prezice viitorul în noul an, fetele pun busuioc sub pernă ca sa îşi viseze ursitul, iar bărbaţii se întrec înot pentru a scoate crucea aruncată de preot în apă.

La 6 ianuarie sunt aşteptaţi mii de credincioşi în biserici ca să ia agheasmă. Este apa pe care o sfinţesc preoţii şi pe care oamenii religioși o beau ca să fie protejaţi de rele.

Boboteaza sau Botezul Domnului, una dintre cele 12 sărbători creștine importante, este celebrată la 6 ianuarie 2020. Pe lângă tradiția sfințirii apelor, include și o serie de obiceiuri populare, ca acela în care bărbații scot crucea din apă, și superstiții, precum aflarea ursitului.

Ce marchează Boboteaza



Boboteaza face parte din seria celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească faptele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. De aceea Biserica mai numeşte Boboteaza "Arătarea Domnului", "Dumnezeiasca Arătare" și "Epifania", această din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând "arătare", "descoperire", "revelare". De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

În Răsărit, până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era cinstită în aceeaşi zi cu Botezul, la 6 ianuarie.

Boboteaza (6 ianuarie) şi Sfântul Ioan (7 ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. Ajunul, adică ziua de 5 ianuarie, este zi de post negru, la fel ca Ajunul Crăciunului și Vinerea Mare dinaintea Paştilor.

Tot în Ajunul Bobotezei, preoţii merg la casele credincioşilor pentru a le aduce, prin stropirea cu apă sfinţită, binecuvântarea Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan Botezătorul



Ortodocşii prăznuiesc botezul Mântuitorului în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Potrivit scrierilor, în această perioadă, în pustiul Iordanului îşi începuse activitatea profetică Ioan Botezătorul. Prin învăţătura sa, acesta ajunsese să uimească şi să atragă mulţi oameni. Deşi învăţăturile sale erau înscrise în Legea lui Moise, Ioan Botezătorul venea cu ceva nou: curajul să le spună pe faţă şi să le reamintească permanent oamenilor că "s-a apropiat împărăţia cerurilor".

Când Mântuitorul a apărut pe malul Iordanului, Sfântul Ioan Botezătorul, luminat de Duhul Sfânt, l-a recunoscut şi l-a arătat mulţimilor. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul este consemnat de toţi cei patru evanghelişti.

Evanghelistul Matei spune că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezatorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a spus: "Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine", iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, acesta a fost botezat în cele din urmă de către Ioan.

Boboteaza este o manifestare a celor trei elemente ale Treimii: Fiul este botezat în Iordan de către Ioan, Sfântul Duh se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.

Tradiții, obiceiuri și superstiții la români



La români, ziua de Bobotează cuprinde motive specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, în unele zone se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri despre noul an.

La Bobotează se sfinţesc toate apele. Preotul se duce la o apă unde va arunca o cruce, mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.

Iordănitul femeilor este un alt obicei. În trecut, în satele din nordul ţării, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură. După ce mâncau, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum, îi luau cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă. În unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintr-un râu.

Se spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an, spune tradiţia populară.

De asemenea, potrivit tradiţiei, în ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune fân, iar pe fiecare colţ al acesteia se pune câte un bulgăre de sare. Apoi, pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de "burechiuşe" sau "urechiuşele babei" (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac.

Nimeni nu se atinge de bucate până nu soseşte preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. "Chiralesa" provine din neogreacă şi înseamnă "Doamne, miluieşte!". Exista credinţa că, strigând "Chiralesa", oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie). După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi fertile şi protejate de boli.

Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii dinspre ziua de Bobotează despre locurile unde sunt ascunse comorile.

Tradiţia mai spune că la Bobotează nu se spală rufe. În această zi sunt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

Citește și

loading...