„Cei care lucrează la drum asta motivează, dar noi ne-am grăbit să poată să lucreze. Toată vara a fost vreme frumoasă și nu au avut timp să facă rigolele, ori fără să facă rigolele au zis ca nu pot să pună asfalt. I-am tot întrebat când încep să lucreze că e vreme frumoasă și se putea lucra, dar au zis că termină la Rozavlea și apoi vin la noi. În primăvara au fost ploi, atunci au început să sape dar nu au putut din cauza apei, cum săpau se umpleau șanțurile de apă. Astă toamnă le-a zis președintele CJ să le astupe să nu rămână asa peste iarnă că e pericol de accidente. Tot atunci când a fost președintele în teren și-au luat angajamentul că repară gropile să nu rămână asa peste iarnă. Au reparat ceva în partea din sus a satului și atât. La podul de la întrare nu aveau ce să motiveze că acolo nu îi încurca nimeni cu canalizarea.

Au adus grinzile, le-au pus acolo lângă pod și au blocat drumul de acces spre câteva locuințe. M-au sunat oamenii care stau acolo și i-am spus domnului Ing. care este șeful de șantier. M-a asigurat că max două săptămâni durează că se apucă de lucru la pod și le montează. Nici acuma nu este gata. Dumneavoastră știți ca acest proiect este al Consiliului Județean și nu al Comunei Bogdan Vodă, dar nu toată lumea știe. Eu nu am cum să intervin să rezolv problemele. Îmi zicea Ing. că ei au un grafic de execuție și trebuie să îl respecte. Sunt foarte aroganți cei de la firma care execută lucrarea, iar echipele de muncitori sunt dezastru, cel puțin la noi. O să vă trimit poze să vedeți ce rigole fac, mai bine le făceam eu, dar nu ai ce să le spui. Eu am trimis adrese la CJ toată vara, dar degeaba. Erau în campanie electorala și trebuia să termine în alte locuri....”, a declarat primarul din Bogdan Vodă, Anuța Enea-Bizău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet