Chiar înainte de începutul sabatului, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul va rezista la orice presiune internațională în vederea încetării focului.

„Nicio presiune internațională nu ne va împiedica să lovim teroriștii care ne atacă”, a afirmat Netanyahu în cursul unei conferințe de presă ținute la Tel Aviv, în sediul Ministerului Apărării, după cum relatează AFP.

Într-o convorbire telefonică avută cu premierul Netanyahu, președintele american Barack Obama a propus medierea SUA pentru a restabili calmul, exprimându-și teama față de o posibilă escaladare a situației.

„SUA sunt gata să faciliteze încetarea ostilităților, inclusiv revenirea la acordul de încetare a focului din noiembrie 2012”, a adăugat Casa Albă. Washingtonul consideră însă mișcarea islamistă Hamas, care controlează Fâșia Gaza din 2007, drept „organizație teroristă”.

În această privință, SUA sunt pregătite să facă uz de relațiile sale în Orientul Mijlociu pentru „a încerca stoparea tirurilor de rachetă lansate din Gaza și, cum am văzut în această dimineață, din Liban”, explica vineri Josh Earnest, purtător de cuvânt de la Casa Albă.

Joi, în timpul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, secretarul general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, a făcut apel la încetarea focului.

Dar premierul Netanyahu, ca și liderul Hamas din Gaza, Ismail Haniyeh, nu par dispuși deocamdată să instituie un armistițiu.

În Gaza, mai multe raiduri israeliene au provocat sâmbătă dimineața moartea a cel puțin 13 palestinieni, după cum au indicat serviciile de urgență locale, ridicând bilanțul la 118 morți și peste 600 de răniți, între care numeroși civili, de la începutul operațiunii israeliene.

Potrivit unor surse din Gaza, atacurile au vizat sâmbătă în special moschei și locuințe ale responsabililor Hamas de pe întreg teritoriul enclavei.

Armata israeliană a lansat din 2006 mai multe ofensive în Fâșia Gaza. Ultima a avut loc în noiembrie 2012 și s-a soldat cu moartea a 177 palestinieni și șase israelieni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet