Cel puțin o persoană și-a pierdut viața în atacurile din ultima zi a anului 2022. 14 oameni, printre care și un jurnalist japonez au fost răniți și internați în instituții medicale.

Ucrainenii au intonat imnul național în noaptea de Revelion

Chiar și sub amenințarea bombardamentelor, locuitorii din Kiev au ieșit afară în primele minute ale anului 2023, au cântat imnul național și au strigat„Glorie Ucrainei! Slavă eroilor!”, scrie skynews.com.

Ucrainenii, pregătiți să își apere țara cu prețul vieții și în 2023

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit în mesajul de Anul Nou despre dorința ucrainenilor de a-și apăra țara cu orice preț și în 2023.

„2022 a însemnat o lovitură în inimile noastre. Ne-am vărsat toate lacrimile, am înălțat toate rugăciunile timp de 311 zile. Fiecare minut are o poveste, dar cuvintele sunt de prisos. Nu este nevoie de nicio explicație. Este nevoie de tăcere pentru a auzi. Nu știm ce ne va aduce 2023. Vreau să urez tuturor un singur lucru – victorie. Cel mai important! Să fie acesta anul întoarcerii. Întoarcerea poporului nostru. Soldații, la familiilor lor. Prizonierii, la casele lor. Imigranții, în Ucraina lor. Recuperarea pământurilor noastre, iar cei aflați sub dominație, să devină pentru totdeauna liberi. Să revenim la viața normală. Să ne bucurăm de viață fără alerte aeriene. Să ni se dea înapoi ce ne-a fost furat: copilăria copiilor noștri, bătrânețea liniștită a părinților noștri. Fie ca Anul Nou să ni le aducă pe toate. Suntem gata să luptăm pentru ele. De aceea, fiecare dintre noi suntem aici. Toți suntem Ucraina”, a transmis Volodimir Zelenski.

Pe de altă parte, președintele rus Vladimir Putin a susținut un discurs în care vorbit despre încheierea unui an al „deciziilor dificile, dar necesare”, în care s-au făcut „pași importanți către suveranitatea deplină a Rusiei și consolidarea puternică a societății ruse”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și