Jurnalistul Vasile Dale a primit o altă scrisoare din partea unui borsean. Acesta susține că de aproape nouă luni, în ciuda plângerilor existente la poliție, bărbatul care ar fi atentat la viața lui dar și a familiei, ar conduce vehicule fără să îi pese de poliție, chiar dacă nu deține permis de conducere. Mai mult mașinile pe care le-ar conduce nici măcar nu ar fi înmatriculate.

„Și cu mine au avut treabă cei din clanul Butanu. Au trecut 9 luni de am făcut plângeri la Poliția Borșa, dar încă niciun răspuns, nicio măsură. Mi-au spart casă aruncând cu pietre în seară respectivă. Am ieșit la scurt timp cu fratele meu în oraș să aflăm cine a fost.

L-am văzut pe Claudiu Butanu la volanul unui Nissan Patrol neînmatriculat. El nu deține permis de conducere.
Când ne-a văzut a demarat în trombă și a intrat cu Nissan în partea dreapta a mașinii noastre. Apoi a fugit.

Am sunat la 112, poliția a venit și ne-a zis că o să îl caute. Am cerut filmările de pe camerele de supraveghere însă mi s-a spus că nu au funcționat. Curios. Totul s-a întâmplat în zona Gura Lespezii, la un kilometru de benzinăria aia unde s-au întâmplat atâtea lucruri grave.
După câteva ore a venit poliția acasă la mama și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Ea le-a explicat că dormeau toți când deodată a plouat cu pietre pe casă noastră.

Polițiștii i-au spus că nu prea au ce să facă pentru că poartă de la curte era deschisă și în zona este drum public. Ce ar trebui să facem să ne legăm porțile cu lanțuri?

L-am înregistrat pe telefon pe Claudiu Butanu când mi-a recunoscut că el a fost. Mi-a spus că era băut și că o să îmi plătească distrugerile. Ei bine, până acum nimic. Eu încă sper să ni se facă dreptate iar cei vinovați să plătească” ne-a povestit un borșean.