Numărul mare de turiști care au trecut pragul orașului Borșa a făcut ca în această vară localitate să înregistreze un record de vizitatori.

„Borșa dispune de 1.500 de locuri de cazare iar din 15 iunie rar s-a mai găsit un loc liber. În general, turiștii care au venit să ne viziteze fac turul Maramureșului sau din Borșa se îndreaptă către Bucovina.

„Potrivit datelor pe care le avem la Centrul de Infoturism orașul a fost vizitat de un număr de 316 grupuri. Aici mă refer la grupuri formate din două sau până la 70 de persoane. 40% dintre turiștii care au vizitat Borșa sunt polonezi dar am avut și vizitatori din Ungaria, Slovacia, Lituania, Franța și Germania”, a declarat Ion Sorin Timiș, primarul localității Borșa.

Cel mai probabil numărul record de vizitatori înregistrat în această vară la Borșa se datorează promovării pe care administrația locală a făcut-o la târgurile de turism din lume.

„Din statisticile recente reiese că anul acesta am avut un număr record de vizitatori . Toate pensiunile şi spațiile de cazare din oraş au fost ocupate în proporție de 100% . Dezvoltarea turismului în Borșa este practic un feedback obținut de Primăria Borșa prin participarea la târgurile de turism”, a declarat consilierul județean Bogdan Tomoioagă.

În comparație cu anii anteriori, numărul turiștilor care au vizitat Borșa s-a dublat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și