Uneori, cei care conduc sub influenţa lui Bachus reuşesc să ajungă la destinaţie, alteori ajung la spital, fie răniţi în urma accidentelor pe care le provoacă, fie pentru a le fi recoltate probe de sânge.

Din fericire, azi-noapte, în jurul orei 00.10, poliţiştii care se aflau pe drumurile publice au oprit un autoturism condus de un conducător auto, aflat în stare avansată de ebrietate, înainte de a produce o tragedie.

La volan se afla un tânăr de 25 de ani, din Borşa, care avea o concentraţie de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările urmând a fi dispuse măsuri legale.

Citește și