Cei care se vor ocupa de rezolvarea problemelor oamenilor vor primi la final calificative chiar de la solicitanți, care se pot declara mulțumiți sau nu de modul în care le-au fost rezolvate problemele.

“Avem un proiect, un ghișeu online, un om sună la un număr de telefon, 0262344344, un operator îi răspunde la telefon și-l întreabă ce problemă are și el îi spune. Se înregistrează cererea, i se cere omului numele, număr de telefon și adresă și opțional dacă are adresă de email. Se introduc toate datele în platformă și se direcționează la serviciul abilitat să îi rezolve omului cererea. Șeful de serviciu o preia și se repartizează cererea la angajatul care se va ocupa de rezolvarea problemei omului.

Acesta are la dispoziție patru ore pană să contacteze telefonic pe solicitant, i se spune de ce documente are omul nevoie. Documentația se finalizează, iar la final omul poate veni la primărie să își ridice autorizația, de exemplu, sau o poate primi online. Pe viitor vrem să facem o autentificare online, sistem care se folosește la bănci. În primă fază vom avea doar ghișeul online, eu, ca primar, am pe telefon totul și pot să intervin, dacă nu se respectă programul. La final șeful de serviciu trebuie să introducă în sistem modul cum s-au rezolvat cererile oamenilor”, a declarat, pentru Axanews.ro, primarul din Borșa, Ion Sorin Timiș.

Citește și