Cei doi actori celebri, care au împreună 6 copii, doresc să se căsătorească de Crăciun, iar Brad Pitt și-a pus avocații să alcătuiască un contract prenupțial de 101 pagini în care se precizează că în cazul divorțului își va păstra averea estimată de Forbes la 150 de milioane de dolari, iar Angelina își va păstra averea de 120 de milioane de dolari.

Conform contractului, în cazul divorțului, cei doi își vor păstra custodia comună asupra copiilor.

"Angelina a avut mereu rețineri cu privire la semnarea unui astfel de contract, dar Brad a convins-o că e mai bine așa", a susținut o sursă citată de revista britanică. "Brad este un tip romantic dar și foarte practic și, având în vedere faptul că sunt un cuplu ce valorează 270 de milioane de dolari, cu 6 copii și numeroase proprietăți în diferite părți ale lumii, atunci decizia lui face sens. În plus, atât Brad cât și Angelina au mai fost căsătoriți înainte și știu cât de dificil poate fi un divorț. De această dată este și mai important pentru că au copii iar Brad dorește să acopere toate posibilitățile", a mai susținut sursa citată.

Brad și Angelina nu se pot căsători în Franța pentru că nu au rezidență în această țară, dar doresc să organizeze o ceremonie somptuoasă la reședința lor din Franța, precedată de nunta propriu-zisă în Hawaii, locul preferat al mamei actriței, Marcheline Bertrand, care a încetat din viață.

"La Hawaii chiar și mama ei va putea face parte din micuța ceremonie la care s-au gândit, pe plaja ei preferată. Principala petrecere va fi cea din Franța, alături de prietenii apropiați și de membrii familiei. Toată lumea și în special copiii sunt emoționați. Le place ideea unei nunți de Crăciun la reședința lor franceză, Chateau Miraval, cu focul aprins în șemineu și cu nenumărate decorațiuni de Crăciun", a mai adăugat sursa citată.

Citește și

loading...