Potrivit martorilor, în jurul orei 9.00 un bărbat a intrat în Amfiteatrul P6, corpul A, de la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi", Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii şi a ameninţat că are o bombă. Martorii spun că au auzit un zgomot puternic şi s-a creat panică, scrie bzi.ro.

După acest moment, un student a sărit pe tânărul care avea asupra sa două geamantane, iar unele studente au leşinat.

"Eram în amfiteatru, dădeam examen de licenţă. Dintr-o dată a intrat un individ cu două genţi şi a spus că are bombă la el. S-a creat panică, dintr-o dată, el având un dispozitiv în mână a explodat. El a leşinat, a fost lovit la mână şi, după acest moment, un student a intervenit, a sărit pe el, l-a imobilizat. O parte din studenţi au leşinat. Imediat au venit autorităţile şi l-au luat. Habar nu avem cine este persoana, nu-mi amintesc dacă îl cunosc. A fost o situaţie incredibilă", a spus un profesor care se afla în amfiteatru.

"A venit un tip cu un rucsac şi o geantă. Nu a zis de ce face chestia asta. Din câte am înţeles de la cineva a terminat Dreptul acum câţiva ani. A spus doar să vină poliţia să vorbească cu el. Prima oară am crezut că e o glumă. Apoi a început să scoată din sac un tub, a bubuit şi el a rămas blocat. Eu am sărit pe el, l-am pus jos. A fost ceva de moment. Avea un întrerupător în mână şi un încărcător într-o geantă probabil", a povestit, la România TV, Marian Prescura, studentul care a intervenit după ce a explodat dispozitivul.

Citește și

loading...