Las orice reţinere, explicabilă prin relaţia mea oficială şi amicală cu candidatul, şi, parafrazându-l pe ilustrul său tată, care într-o discuţie pe care am purtat-o cu ani în urmă spunea „jelui-m-aş şi n-am cui″, spun acum, adresându-mă în scris lui Nicu Iuga junior: critica-te-aş, dar n-am cum! Sau, ca să fiu mai exact în exprimare, am găsit prea puţin de criticat. Din cele 10 puncte de promisiuni, mă voi referi doar la cinci dintre ele, bucuros că am găsit totuşi ceva pe la cele cinci, fiindcă n-am nici cea mai mică intenţie de a cruţa pe cineva în serialul „Broşurica veselă″ de care mă ocup.

1.Asfaltarea străzilor. „Dacă în comune se pot asfalta uliţele, şi în Sighet se poate!″.
-Total de acord. Oraşele au străzi, comunele au uliţe Sighetul actual, după cum arată, se califică la comune.

2. Problema Vital S.A.
-Personal nu cred că firma de furnizare a apei potabile va putea fi înlăturată prea repede din Sighet. Pe de altă parte, mă gândesc că bazându-se pe acte, consilierul Nicolae Iuga ştie ce promite, adică eliberarea scaunului de primar la 31 martie 2021, în cazul în care Vital S.A. nu-şi face bagajele de plecare până atunci.

3. Transferarea poliţiştilor locali la Urbana S.A., cu sarcini de serviciu paza instituţiilor, a parcărilor.
- Se pare că cei care aruncă gunoaiele pe te miri unde, sunt lăsaţi în pace de toţi candidaţii. Lăsaţi-i, că-s mulţi şi buni la votare. Vin elevii din când în când în acţiuni de ecologizare...

6. La acest punct, Nicu Iuga ne promite garaje standard, acest lucru însemnând demolarea improvizaţiilor jenante care acum sunt în toate cartierele. Dacă s-ar ocupa viitoarea administraţie a oraşului şi de acoperişurile clădirilor, ce bine-ar fi... Dar să fiu indulgent, dacă se rezovă problema garajelor-coteţe în patru ani, toată lumea ar fi multumită.

9. Reabilitarea centrului oraşului.
- Nicolae Iuga vrea să pună piatră cubică în locul asfaltului, să redea astfel Centrului Istoric aerul de altădată. Problema e la piatra cubică. Meşterii care o şlefuiau în alte vremuri s-au cam dus... Acum piatra cubică e cam tăioasă, cam periculoasă. Mergeţi prin Cluj, pe la statuia lui Matei Corvin. Dacă nici Clujul n-a putut pune o piatră cubică bună s-o iei la pas peste ea, atunci mira-m-aş de performanţele Sighetului în domeniu.

Cine vrea să cunoască mai în detaliu cele zece promisiuni, are destule posibilităţi s-o facă. Promisiunile sunt rezonabile. Au acea binevenită decenţă a bunului simţ. Sunt rezonabile şi realizabile. Faţă de alţi candidaţi, Nicolae Iuga nu se crede nababul locului şi nu promite salarii de nu-ştiu-cât începând de nu-ştiu-când! Nu face locuri de muncă pocnind din degete! Nu ne face fericiţi începând cu prima zi a mandatului său.
Nicolae Iuga promite că va face şi, mai ales, promite ce va face dacă nu va face ! Dacă nu va face, va pleca. Așa scrie în Contractul-angajament pe care şi-l asumă în faţa alegătorilor.

„În cazul în care primarul Iuga Nicolae nu duce la îndeplinire punctele înscrise în contract respectând termenele prevăzute, acesta îşi pierde de fapt şi de drept funcţia deţinută. Primarul Iuga Nicolae se va prezenta de două ori pe an în faţa sighetenilor prezentând public Raportul de activitate şi respectarea obligaţiilor din contract″.

Acestea sunt ultimele rânduri din Broşurica veselă a candidatului Nicolae Iuga.

Dacă va fi să fie ales şi nu se va ţine de promisiuni, Nicolae Iuga spune că renunţă la funcţia de primar. Aş dori, dacă s-ar ajunge într-o astfel de situaţie, să ne spună, înainte de a-şi prezenta demisia, ce şi cine l-a împiedicat în realizarea obiectivelor. Să nu uităm că primarul trebuie să aibă Consiliul Local de partea lui, iar Consiliul Judeţean trebuie determinat să privească cu mai multă înţelegere spre Maramureşul Istoric.

Nicolae Iuga ne promite alegeri locale anticipate dacă nu va face ce ne-a promis că va face.

Dar, ceva îmi spune că nu ne va da această ocazie!

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...