Cele două oferte, în valoare de 1,203 miliarde lei, depuse de către operatorul economic Arcada Company, au fost desemnate câştigătoare pentru loturile 7 şi 8, cu următoarele propuneri financiare: Lotul 7 (SRCF Galaţi), Arcada Company - ofertă câştigătoare în valoare de 712 milioane lei (fără TVA) şi Lotul 8 (SRCF Constanţa), Arcada Company - ofertă câştigătoare în valoare de 491 milioane lei (fără TVA).

Potrivit sursei citate, în cadrul procedurii de licitaţie publică, împărţită în opt loturi, aferente celor opt sucursale regionale de cale ferată, pe 19 august 2022. au fost desemnate ofertele câştigătoare, cu o valoare totală de 2,1 miliarde lei, şi pentru loturile 1, 3, 4 şi 5, astfel: Lotul 1 (SRCF Bucureşti), Aktor Societate Tehnică Anonimă (Aktor S.A.) - ofertă câştigătoare în valoare de aproape 450 milioane lei (fără TVA); Lotul 3 (SRCF Timişoara), SALCEF Spa - ofertă câştigătoare în valoare de 562 milioane lei (fără TVA); Lotul 4 (SRCF Cluj), SALCEF Spa - ofertă câştigătoare în valoare de 612 milioane lei (fără TVA); Lotul 5 (SRCF Braşov), Societate Tehnică Anonimă (Aktor S.A.) - ofertă câştigătoare în valoare de 467 milioane lei (fără TVA).

CFR precizează că procedurile pentru lotul 2 (SRCF Craiova), respectiv lotul 6 (SRCF Iaşi) au fost anulate.

"Menţionăm faptul că acordurile-cadru, aferente celor 8 Sucursale Regionale de Cale Ferată (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa), se vor derula pe o perioadă de 4 ani şi au ca obiectiv stabilirea termenilor şi condiţiilor ce vor guverna contractele sectoriale de lucrări (contractele subsecvente de lucrări, care se vor încheia la nivel de regională, în limita fondurilor alocate). De asemenea, precizăm faptul că lucrările de întreţinere prin înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii şi realizarea căii fără joante, care se vor executa pe o lungime de 1461 km CF, au ca obiectiv aducerea liniei în parametri proiectaţi pentru viteza maximă de circulaţie de 120 km/oră", se arată în comunicat.

Valoarea totală estimată a acordului-cadru, împărţit în opt loturi, este de minimum 1 miliard lei, fără TVA, şi de maximum 4,2 miliarde de lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și