În timp ce în alte state, chiar şi o întârziere de câteva minute este ruşinoasă, căile ferate din România bat un record greu de egalat.

Alexandra Marin, reporter Observator: Au fost monitorizate cele mai mari 30 de gări din România, iar din luna August a anului 2017 şi până astăzi, acestea au înregistrat un total de aproape 8 milioane de minute de întârzieri. Făcând un calcul, asta înseamnă mai bine de 15 ani.

În tot acest timp, o broască ţestoasă, unul dintre cele mai lente animale din lume, ar fi putut face înconjurul lumii... de două ori. Asta înseamnă că, în medie, într-o zi se întârzie, cumulat, ... 4 zile.

Topul gărilor cu întârzieri
Există şi un clasament al gărilor cu cele mai multe întârzieri. Topul este condus de departe de Gara de Nord din Capitală, urmată de gările din Craiova, Roşiori, Simeria şi Timişoara Nord.

Călătorii sunt deja resemnaţi cu aşteptarea pe un peron.

Cele mai mari probleme sunt nu iarna, ci vara. Ziua cu cele mai multe întârzieri a fost 4 August 2017, atunci când s-au înregistrat 23.677 de minute de întârzieri, adică 16 zile.

Cauzele şi scuzele sunt aceleaşi, indiferent de sezon.

Rodrigo Maxim - preşedinte FSTFR: Avem automotoare care circulă pe calea ferată de 87-88 de ani. Nici la muzeu nu găsim aşa ceva în alte ţări. Restricţiile multe de viteză şi limitările de viteză.

Între timp, prioritatea CFR Călători nu este infrastructura, ci moda. Compania de stat a cumpărat uniforme noi pentru 4.000 de angajaţi, în care a investit aproximativ 11 milioane de lei.

CFR şi-a propus ca anul acesta să modernizeze aproximativ 40 de vagoane și să repare alte 400 de vagoane. Bugetul alocat e de 350 de milioane de lei.

Citește și