Conform autorităţilor de la noi, elevii care ar urma să susţină Evaluarea Naţională 2023 termină cursurile şcolare pe 9 iunie, iar ultimele zile de şcoală, perioada 6-9 iunie, ar urma să fie folosite strict pentru înscrierea candidaţilor la Evaluarea Naţională 2023.

Elevii care participă la Evaluarea Naţională 2023 ar urma să susţină trei probe în perioada 19-22 iunie. Este vorba despre proba scrisă la limba şi literatura română, pe 19 iunie, proba scrisă la matematică, pe 21 iunie, şi proba scrisă la limba şi literatura maternă, pe 22 iunie.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2023, pe 4 iulie

Rezultatele de la Evaluarea Naţională 2023 ar urma să fie afişate, iniţial, pe 28 iunie, până la ora 14.00. Apoi, cei nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii atât pe 28 iunie, între orele 16.00 şi 19.00, cât şi pe 29 iunie, în intervalul orar 08.00-12.00.

Contestaţiile de la Evaluarea Naţională 2023 ar urma să fie soluţionate în perioada 29 iunie - 4 iulie, 4 iulie fiind şi ziua în care ar urma să fie afişate rezultatele finale de la Evaluarea Naţională 2023.

Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2023:

6–9 iunie 2023: Înscrierea la Evaluarea Națională

9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă

21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă

22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și