Potrivit sursei citate, nu există nici un francez în rândul persoanelor care ar putea fi deferite justiției marți. Este vorba în special de sud-americani, a adăugat sursa citată. Drogul era fără îndoială destinat pieței europene, a indicat sursa din poliție, care a evocat "mafia italiană ca fiind unul dintre posibilii pivoți" ai acestui trafic.

Ministrul de interne Manuel Valls a afirmat sâmbătă seara că au fost reținuți "mai mulți membri ai unei organizații de crimă organizată", fără a preciza numărul acestora. Ministrul venezuelean al justiției Miguel Rodriguez a anunțat la rândul său duminică faptul că trei militari din țara sa au fost arestați în cadrul anchetei.

Cocaina pură, capturată vineri pe aeroportul parizian Roissy-Charles-de-Gaulle, se afla în aproximativ 30 de valize înregistrate la Caracas, la bordul unui zbor Air France cu destinația Paris, dar bagajele nu corespundeau pasagerilor îmbarcați.

Air France a anunțat că a deschis o anchetă internă privind eventuale disfuncționalități. Ancheta poliției va trebui să determine dacă există eventuale complicități, în cadrul companiei sau al aeroporturilor.

Venezuela este considerată de Națiunile Unite ca o țară neproducătoare de droguri, dar teritoriul său este în tot mai mare măsură tranzitat de narcotraficanți. În 2012, în această țară au fost capturate 45 de tone de droguri, potrivit unor date oficiale.