Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că în cursul zilei de joi, în urma unei acțiuni ample organizate și executate de specialiștii Poliției Odorheiu Secuiesc, pe o fâneață dintr-o zonă împădurită aflată în apropierea municipiului au fost descoperite un autovehicul și un container metalic despre care existau suspiciuni că este încărcat cu țigări de contrabandă. Containerul a fost deschis de oamenii legii, iar în interior s-au găsit 160.850 de pachete de țigări, în valoare de aproape 1,3 milioane de lei. Țigaratele sunt fabricate în Elveția și Anglia și nu au aplicate timbre de marcaj.

Împotriva proprietarului containerului și al autovehiculului, de 33 de ani, din Odorheiu Secuiesc, a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de "contrabandă și deținere de țigarete în afara antrepozitului fiscal", polițiștii efectuând mai multe percheziții domiciliare.

Activitățile de investigație continuă pentru a se stabili dacă în acest caz mai sunt implicate și alte persoane.

Gheorghe Filip a precizat că aceasta este cea mai mare captură de țigări de contrabandă realizată vreodată de polițiștii harghiteni.

Potrivit sursei citate, ampla acțiune a polițiștilor din Odorheiu Secuiesc a fost posibilă "în baza unor date și indicii obținute anterior prin activitățile de cercetare și investigație de către polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor", iar la acțiune au luat parte și polițiști de la Investigații Criminale, Ordine Publică, Poliția Rutieră și de la Secția 4 Poliție Rurală.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și