La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus dinspre Moisei înspre Borșa, de un bărbat de 68 de ani din Moisei, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat de 65 de ani din Moisei.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 65 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din Borșa, iar acesta a intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat parcat în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui pasager de 18 ani, aflat într-unul dintre autoturismele implicate în accident care a fost transportat la Spitalul Orășenesc Borșa, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat sub supraveghere medicală.

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în trei cazuri, iar în cazul bărbatului de 68 de ani, rezultatul a fost de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet