“Pe drumul către Cascada Cailor este acum exact ca pe un bulevard din Baia Mare, adică aglomeraţie mare. Atât Cascada, cât şi lacul Iezer sunt două destinaţii extrem de căutate de turiştii străini, dar avem şi foarte mulţi români. Nu sunt pe străzile din Borşa atâţia oameni câţi sunt pe poteca către Cascadă. Acum se vede că a fost promovat Maramureşul internaţional, participări la târguri de turism şi altele. Borşa este căutată acum cum e căutată Bucovina, se circulă bară la bară, abia dacă găseşti un loc de cazare liber. A contribuit şi asfaltul proaspăt de pe DN18, dar mai sunt 20 de km de drum naţional care are încă asfaltul vechi, de la Cârlibaba către Iacobeni”, a precizat Ion Timiş, şeful Salvamont Borşa.

Cât priveşte Pietrosul Rodnei, lacul Iezer, aici găseşti zilnic zeci de persoane care au instalate corturile şi care petrec câteva zile de vară sub cerul liber, departe de grijile vieţii de zi cu zi. Vremea nu a fost cea mai prietenoasă cu iubitorii muntelui, dar asta nu i-a descurajat.

“Este pentru a doua oară în acest an când ajung la Lacul Iezer, am venit cu prietenii şi avem corturile cu noi. E foarte frumos aici, e linişte, plăcut, e curat. Văd că vine din ce în ce mai multă lume, ceea ce e semn bun. Am făcut vârful, a fost ceaţă, înnorat, dar muntele e frumos şi pe vreme din asta”, ne-a spus Mariana.

Citește și

loading...