Medicii au solicitat inclusiv un elicopter SMURD pentru a transporta pacienta la un spital de specialitate din Cluj-Napoca, conform informațiilor PresaSM.

Totul s-a întâmplat în data de 20 octombrie 2021, atunci când eleva a rămas la cursurile after school ale unității de învățământ din Halmeu. Într-una dintre sălile de clasă, dintr-un calorifer a curs antigel, astfel încât unele persoane au pus un recipient pentru a-l capta.

Într-un moment în care fetița a fost scăpată de sub supraveghere, în condiții rămase neclare, minora a pus mâna pe pahar și a băut din lichid. Când supraveghetorii au realizat ce s-a întâmplat au sunat-o imediat pe mama micuței.

Conform informațiilor PresaSM, mama nu a mai așteptat să vină ambulanța de la Satu Mare – dată fiind gravitatea situației – așa că, cu ajutorul fiului uneia dintre supraveghetoare, a pornit cu mașina spre Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Medicii i-au acordat fetiței primul ajutor și au solicitat sprijinul unui echipaj medical de pe elicopterul SMURD, pentru a transporta micuța la Cluj-Napoca. Fiindcă mama nu a fost lăsată în elicopter, fetița fiind extrem de speriată, s-a luat decizia de a o transporta cu o ambulanță cu medic, astfel încât să o poată asista și mămica.

Ajunsă la Cluj, micuța a primit imediat îngrijiri de specialitate, starea sa fiind critică timp de două zile. În final, medicii au reușit să o salveze. Dar calvarul mămicii a continuat și la Cluj, fiindcă a fost depistată pozitiv și a fost rugată să iasă din spital, fără bani și fără alte rezerve de haine sau mâncare.

Într-un final, mămica s-a descurcat cum a putut, iar acum fetița a ajuns acasă în stare stabilă. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz, urmând să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat.

Mama elevei solicită autorităților să se facă o anchetă temeinică în acest caz, astfel încât astfel de situații să nu se mai poată repeta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet