Ba mai mult, se pare că pastorul şi fiul său ar fi trecut şi prin judeţele Sălaj şi Cluj înainte de a ajunge în Satu Mare.

"Un cioban ar fi găsit telefonul mobil al pastorului şi o borsetă care i-ar fi aparţinut acestuia. De asemenea, cei doi au trecut şi prin judeţul Cluj, prin Floreşti pe la o benzinărie şi au plecat. Cei care sunt angajaţi la această benzinărie susţin că l-au văzut pe pastor şi că avea foarte mulţi bani în portmoneu", scrie Actualmm.ro.

Anchetatorii pun cap la cap probele pe care le adună şi care îi duc tot mai mult spre ipoteza unei crime urmată de sinucidere. Se pare că pe o macetă, pe un ciocan şi chiar pe un pachet de ţigări care au fost găsite în maşina incendiată a fost identificat ADN-ul pastorului.

Ancheta a mai scos la iveală faptul că într-un peco Adrian Balga ar fi cumpărat combustibil pe care l-ar fi pus într-o canistră.

"Mai mult, surse judiciare au arătat că pastorul a murit mai târziu decât fiul său, însă, în timp ce cadavrul băiatului avea numeroase urme de violenţă, cel al pastorului avea doar o “plagă tăiată înţepată penetrantă a gâtului cu secţionarea vaselor sanguine”, mai scrie Actualmm.ro.

Adrian Blaga de 39 de ani şi fiul său Timotei de 9 ani au fost găsiţi în 6 august morţi într-o dubiţă incendiată pe un câmp de lângă localitatea Aciua, judeţul Satu Mare. Cele două cadavre au fost găsite pe bancheta din spate şi prezentau multiple leziuni la cap şi gât. Necropsia a scos la iveală că pastorul trăia în momentul în care maşina a fost incendiată.

Citește și

loading...