La ora 12,00, este programată ceremonia de validare, în cadrul căreia ar urma să îi fie înmânat președintelui ales un exemplar din hotărârea CCR.

Biroul Electoral Central a anunțat că va transmite CCR, în cursul zilei de joi, procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votului din 16 noiembrie pentru alegerea președintelui României.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut 54,43% (6.288.769 voturi) în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, iar reprezentantul Alianței PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, 45,56% (5.264.383 voturi), potrivit procesului-verbal final privind rezultatul votării, publicat pe site-ul Biroului Electoral Central (BEC).

Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică 64,10%.

Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscriși în listele electorale permanente a fost de 10.042.721. Cei care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului — 1.569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane.

Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111.

Potrivit rezultatelor finale furnizate de BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.

Citește și

loading...