Majoritatea dintre noi cunoaştem unele informaţii despre modul cum funcţionează organismul uman şi, fiind siguri că sunt absolut corecte, le promovăm cu înverşunare. Am selectat câteva din cele mai populare afirmaţii general acceptate de societate, care de fapt sunt complet greşite şi pe care ar fi bine să le cunoaştem pentru a evita să le propagăm pe viitor.

- Spre exemplu, oricât vi s-ar fi spus în copilărie că dacă încrucişaţi ochii aceştia vor rămâne în această poziţie pentru totdeauna, nu este corect.

- Să citeşti în întuneric nu este dăunător pentru ochi, deşi, mult mai complicat decât la ​​lumină. Retina ochiului uman conţine două tipuri de celule sensibile la lumină - cu conuri (pentru vederea diurnă) şi cu bastonaşe (pentru vederea nocturnă). Atunci când citim în întuneric, ochiul începe să folosească celulele cu bastonaşe în locul celor cu conuri, ceea ce micşorează claritatea imaginii, făcând cititul mai dificil.

- Consumul excesiv de morcovi nu îmbunătăţeşte vederea.

- „Oamenii folosesc doar 10 la sută din creier” – este o afirmaţie nu întru totul corectă. În realitate, folosim toate resursele disponibile ale creierului, dar nu simultan.

- Pentru digestia gumei de mestecat ingerate nu trebuie să treacă 7 ani. Guma de mestecat se elimină din corpul nostru în acelaşi mod în care sunt scoase afară monedele şi soldăţeii de jucărie, pe care copiii le înghit uneori.

- Nu se poate afla sexul copilului după forma burţii femeii însărcinate. Coincidenţele ar putea să facă să se creadă că există o legitate în acest sens, dar nu este aşa.

- Curăţarea profesionistă a plăcii dentare nu dăunează dinţilor, ci dimpotrivă este foarte utilă.

- Ceasul biologic ticăie nu doar pentru femei, ci şi pentru bărbaţi. Capacitatea bărbaţilor de a concepe un copil se păstrează de-a lungul vieţii, însă odată cu înaintarea în vârstă probabilitatea apariţiei unor dificultăţi în acest sens creşte.

- Părul nu creşte mai repede după ce a fost tăiat. În realitate, părul creşte cu acelaşi ritm.

- Nu poţi face artrită dacă îţi pocneşti oasele de la degete.

- Consumul alimentelor după ora opt seara nu duce la creşterea în greutate, pentru că metabolismul organismului uman nu se schimbă. Refuzul de a mânca pe timp de noapte poate reduce doar cantitatea de calorii consumate.

- Există un milion de modalităţi de a scăpa de sughiţ, totuşi, încercarea de a speria puternic pe cineva care sughiţă, cu siguranţă nu va fi încununată de un succes.

- Nu există bronzare inofensivă. Razele ultraviolete A folosite în solarii sunt la fel de periculoase ca şi razele UVB.

Citește și

loading...