Celebrăm natura împreună cu sătenii la poalele muntelui, împărtășim experiențe inedite trăite la Creastă, explorăm ipostazele naturii surprinse de obiectivele aparatelor foto și aducem în lumină valorile ocrotite știute și mai puțin cunoscute de publicul larg. Ansamblul Coconii de pe Mara va întreține atmosfera cu joc și voie bună, iar membrii Clubului de Turism Creasta Cocoșului vor interpreta cantece folk dedicate muntelui și drumeției.

Evenimentul va asigura o mai bună informare cu privire la valorile biodiversității și beneficiile acestora, percum și întărirea aprecierii pe plan local față de aria naturală protejată emblematică a destinației de ecoturism Mara – Cosău – Creasta Cocoșului.

Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului ,,Eco Maramureș – drag de verde” implementat de Asociatia EcoLogic în parteneriat cu Primăria Ocna Șugatag, finanțat de către Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin programul Spații Verzi – componenta Arii Naturale Protejate.

Pentru mai multe informații, vă rugăm sa contactați: Emil POP, coordonator proiect, tel: 0741 773683, e-mail: ecologic@email.ro www.ecologic.org.ro

Citește și

Comentarii