Ieri, 5 octombrie a.c., in jurul orei 19.30, politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Carei, impreuna cu lucratori din cadrul Poliţiei T.F. Carei, au depistat în gara CFR Carei, o persoană cu semnalmente afroasiatice.

Echipa mixtă a procedat la legitimarea bărbatului, moment în care s-a constatat că acesta nu are asupra sa niciun document de identitate.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Sectorului PF Carei, pentru verificări suplimentare. În urma acestora, s-a constatat faptul că bărbatul este cetăţean pakistanez în vârstă de 31 ani şi a intrat legal în ţară în baza unui pasaport valabil şi a vizei de scurtă şedere.

Pe timpul cercetărilor, persoana în cauză a declarat că intenţiona să treacă fraudulos frontiera in Ungaria cu intenţia de a ajunge în Marea Britanie.
În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, persoana în cauză a fost predată lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea continuării cercetărilor.

Citește și

loading...