Cheile Bicazului aparțin din punct de vedere administrativ de județul Neamț. Este decizia anunțată în urmă cu șase luni de Curtea de Apel Ploiești. Aceasta a fost contestată de autoritățile din Harghita care susțin că municipiul Gheorgheni trebuie să administreze Cheile Bicazului.

Răspunsul la demersul juridic l-au primit miercuri când Curtea de Apel a decis să respingă contestația.

„Curtea de Apel Ploiești admite excepția imposibilității contestațiilor. Respinge contestațiile în anulare, ca inadmisibile. Obligă contestatarii Municipiul Gheorgheni și UAT Județul Harghita la plata către intimata Comuna Bicaz-Chei a sumei de 8000 lei, câte 4000 lei fiecare. Irevocabilă. Sentința pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2021”, scrie în decizia instanței, citată de Mediafax.

Miza procesului a constituit-o granița administrativă dintre județele Neamț și Harghita. În prima instanță, Tribunalul Prahova a decis să anuleze procesul verbal în care se consemna montarea unor borne de hotar și să stabilească o altă graniță, cu 4 km înspre județul Neamț, ceea ce implica trecerea Cheilor Bicazului, administrativ, în județul Harghita. Astfel, Cheile Bicazului ar fi aparținut municipiului Gheorgheni din Harghita, şi nu comunei Bicaz Chei din județul Neamţ.

Citește și