”Omul cu maşina era aici, a urcat (n.r. trotuarul), o femeie a strigat tare şi când era maşina lângă mine am văzut-o, m-am speriat, am ridicat piciorul pe bancă şi m-a julit”.

Șoferul a suferit un infarct în timp ce se afla la volan

Şoferul suferise un infarct în timp ce se afla la volan. Maşina scăpată de sub control a ajuns iniţial într-o staţie peco, unde a acroşat un autoturism aflat la o pompă de alimentare.

”Ieșeam de la casă. Într-o fracțiune de secundă s-a întâmplat totul. A lovit mașina, apoi a dat să plece. Motorul era ambalat foarte tare. Plăcuța de înmatriculare i-a rămas în peco. O femeie din stație a strigat că văzuse cum intră cu mașina în peco” ne-a povestit un tânăr aflat în stația de carburanți în momentul primului impact.

De acolo a ricoşat pe şosea, pe contrasens şi s-a oprit în staţia de autobuz. Chiar şi aşa, impactul a fost unul violent. Staţia a fost făcută praf, iar copilul s-a ales cu mai multe răni.

Tatăl copilului rănit: A zis copilul că îl doare capul, umărul şi la picior e julit. S-a speriat.

La fața locului au intervenit imediat trei echipaje medicale ale SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, iar medicii au reuşit să-i salveze viaţa şoferului.

Oana Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureș: Una dintre victime, de 57 de ani, a fost găsită în stop cardio-respirator de către echipajul SMURD. Victima a fost resuscitată şi transportată la spital.

Soția șoferului, în stare de șoc după accident
În maşină, pe locul din dreapta, se afla soţia bărbatului. Femeia a intrat în stare de şoc după impact.

”A ieşit din maşină, era panicată, speriată, tremura” au povestit martorii.

Atât şoferul, cât şi soţia lui, dar şi copilul de 13 ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Bărbatul de 57 de ani este în stare gravă, internat în secţia de Terapie Intensivă.

Șoferul și soția lui sunt foști polițiști

Conform surselor noastre conducătorul auto a fost polițist în cadrul Poliției Orașului Baia Sprie. Ambii actualmente sunt pensionari. În 21 august 2022 vor fi socrii.

”Pacientul este stabilit Urmează să facem mai multe investigații neurologice” ne-a declarat Alexandru Oros Jr. , managerul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.

Soția acestuia, dar și copilul de 13 ani, după ce au fost investigați medical la secția UPU Baia Mare, au fost externați. Leziunile suferite nu necesitau internare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și