Ninsoarea din noaptea de 30 noiembrie-1 decembrie a fost doar un test pentru ceea ce avea să urmeze. Un soi de linişte înaintea furtunii. Asta deoarece codul galben de ninsori şi vânt a adus ninsori abundente şi viscol în Maramureş începând cu a doua parte a zilei de 1 decembrie.


Autorităţile băimărene, lăsate în offside

Căderile masive de zăpadă i-au lăsat în offside pe responsabili, atât cei din Baia Mare, cât şi pe cei de pe drumurile naţionale şi judeţene din Maramureş. În Baia Mare problemele au fost vizibile încă de la orele serii. Practic, firma cu care autorităţile au semnat un contract de achiziţie directă până la următorul termen al licitaţiei a intervenit, iniţial, cu doar două utilaje. Nu a fost suficient, fapt care s-a văzut cu ochiul liber. Străzile din Baia Mare au devenit greu accesibile şi cu greu de distins de trotuare. Contactat telefonic în dimineaţa zilei de 2 decembrie, Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare a arătat că s-a intervenit cu patru utilaje mari, ale firmei respective şi cu cele două tractoare ale SPAU. Cele mici deţinute de SPAU nu sunt 4X4. “Mai aducem utilaje”, a spus, încrezător, Rob. “Pe bulevarde şi pe străzile principale am intrat şi a treia sau a patra oară. Azi noapte (n.red. noaptea de 1 spre 2 decembrie) s-a ieşit la miezul nopţii cu două utilaje. Doar că a nins foarte tare şi dacă nu se circulă, ai senzaţia că nu s-a intervenit deloc. Până la ora 02.00, am fost pe teren, iar de dimineaţă am ieşit din nou. Acum (n.red. ora 07.50) mă aflu în Firiza-Blidari, iar zăpada este aici de jumătate de metru pe marginea şoselei”, a arătat Marinel Rob.

Troleibuze şi autobuze blocate în nămeţi

Nu ştim dacă problemele sau blocajele au fost sau nu raportate autorităţilor băimărene, dar putem să afirmăm cu certitudine că ele au existat. S-au înregistrat multe tamponări, dar şi mijloace de transport în comun blocate. “Au fost mai multe probleme. Am avut un autobuz în şanţ la Bozânta Mică, un autobuz blocat la Groşi. De asemenea, un autobuz a fost implicat într-un accident pe Dura. A fost doar o tamponare, dar s-a ales cu parbriz spart. Am avut probleme şi cu troleibuzele. S-a circulat foarte greu. Un troleibuz s-a lipit de refugiu în Piaţa Revoluţiei. Problemele sunt în curs de remediere (n.red. Ora 10.40)”, a arătat Ioan Fârte, şef Serviciu Exploatare în cadrul operatorului de transport în comun din Baia Mare. Tot în jurul orei 09.00, două troleibuze au rămas blocate tot în Piaţa Revoluţiei, în staţia de coborâre către Centrul Nou.

Dezastru pe străzile din Baia Mare

În realitate, a fost un adevărat dezastru pe străzile din Baia Mare. Pe principalele artere sub stratul nou de zăpadă se ascundea unul de gheaţă, adică un pericol teribil atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru pietoni. Nu au fost puţini care au pierdut controlul volanului, derapând, ieşind în decor sau lovind alte autoturisme aflate în trafic. Pentru pedeştrii traversarea a fost un adevărat coşmar, întrucât nu puţini au fost cei care au alunecat şi au căzut în încercarea redutabilă de a trece pe cealaltă parte a străzii. Mai mult decât atât, în unele zone din oraş, chiar în mijlocul drumului, se aflau mormane de zăpadă. Nu vorbim aici despre artere secundare, ci despre buricul târgului. Podurile, trecerile de pietoni sau staţiile de autobuz au fost lăsate deoparte, pentru că puţinele utilaje au avut, probabil, ca prioritate principalele artere rutiere din Baia Mare. Doar că problemele de circulaţie i-au făcut pe unii oameni să aştepte printre nămeţii de pe margine autobuzul, care întârzia să mai vină. De asemenea, mulţi băimăreni şi-au lăsat maşinile acasă din cauza vremii nepotrivite, încercând să aleagă taximetrele. Însă, la fel, de teama de a nu-şi avaria maşina, mulţi taximetrişti au preferat să stea acasă. Să mai spunem şi faptul că spiritul civic nu a murit. Unii băimăreni au scos lopata din debara şi s-au pus pe curăţat aleile din jurul blocurilor. Unii de voie, alţii de nevoie, încât operaţiunea de a scoate maşina din parcare s-a transformat într-un episod dintr-un serial de acţiune. Şi unii agenţi comerciali şi-au făcut datoria, îndepărtând zăpada din faţa spaţiilor pe care le deţin ori unde îşi desfăşoară activitatea.

Pasul Gutâi, blocat marţi dimineaţă

Tot la orele dimineţii, în jurul orelor 08.00 - 09.00, se circula cu dificultate pe drumurile naţionale şi judeţene. Conform responsabililor, zăpada căzută pe acostament a fost între 10 şi 25 cm, iar pe carosabil, până la 3 cm. Au fost şi unele probleme, blocaje în zona Pasului Gutâi, dar şi pe Dealul Groşului. Vineri, 2 decembrie, în jurul orei 09.00, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a informat faptul că din cauza ninsorilor abundente, circulația rutieră pe DN 18, km 12+000 – 3km 8+000, între locaitățile Baia Sprie și Mara a fost restricționată pentru autovehiculele cu masă totală mai mare de 7,5 tone. “Recomandăm ca rută ocolitoare: Baia Mare – Sein – Huța – Certeze – Sighetul Marmației. Rugăm participanții la trafic aă adapteze viteza condițiilor meteo și să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar. De asemenea, reiterăm faptul că autovehiculele trebuie echipate pentru circulația in condiții de iarnă. La această oră (n.red. Ora 09.00). lucrătorii de drumuri acționează pe acest sector de drum cu 4 ATB cu lamă și răspânditor, un unimog și o autofreză. Cât despre zona Groşi... “Se circulă cu mare dificultate. Am pornit la ora 08.15 din Baia Mare şi am ajuns în Groşi la ora 09.45. E îngrozitor. Nu-mi amintesc să se fi circulat aşa rău în ultimii ani”, a relatat Cristian L.


Strat nou de zăpadă de până la 40 cm

Zăpadă frământată a fost şi pe drumurile judeţene. “A nins peste tot. Cel mai mult în zona Cavnic, Izvoarele şi Băiuţ, unde stratul nou de zăpadă este de aproximativ 40 cm. Apoi, zona Baia Mare - Târgu Lăpuş - Ardusat, unde am avut 35 cm, în vreme ce peste deal a nins mai puţin, cam 10 - 20 cm. Pe carosabil au fost prezente 35 utilaje şi au fost împrăştiate 780 tone de material antiderapant. La ora 07.00 am avut cam 1-3 cm de zăpadă frământată. În zona Fărcaşa, respectiv Satu Mare, ninsoarea s-a transformat în lapoviţă şi ploaie”, a precizat Tiberiu Tulics, inginer-şef în cadrul societăţii Drumuri şi Poduri Maramureş.

Citește și