Acest obiectiv este de o importanță strategică pentru dezvoltarea infrastructurii de transport în județul Maramureș. Podul peste Tisa, odată finalizat, va realiza o legătură rutieră între Județul Maramureș și Ucraina și va asigura conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene, crescând astfel mobilitatea populației și a schimburilor comerciale de mărfuri.

Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, având o structură formată din tablier mixt oțel-beton, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri.

Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, a vorbit despre importanța pe care o are realizarea Podului peste Tisa atât pentru dezvoltarea economică a Maramureșului, cât și pentru dezvoltarea infrastructurii de transport prin creșterea conectivității județului Maramureș la coridoarele de transport europene: ”Acest parteneriat strategic pe care l-am aprobat astăzi în cadrul ședinței de Consiliu Județean nu conține realizarea unui studiu de fezabilitate, ci implementarea proiectului strategic ”Pod peste Tisa în zona Teplița Sighetu Marmației”.

Odată încheiat acest parteneriat avem asigurată finanțarea necesară pentru realizarea acestui obiectiv, în valoare de 170 de milioane de lei prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pasul următor este ca în această toamnă, împreună cu CNAIR, să depunem pe SEAP licitația pentru contractul de proiectare cu execuție a acestui proiect strategic pentru județul Maramureș.

Termenul de realizare va fi de doi ani de zile, de la momentul în care proiectul va fi atribuit, asta înseamnă că în anul 2022 vom putea începe proiectarea, iar în 2023 execuția.

În ceea ce privește plățile, acestea vor fi realizate de către CNAIR, iar licitația și implementarea va fi coordonată de către Consiliul Județean Maramureș.

Le mulțumesc tuturor colegilor implicați, care au muncit pentru realizarea acestui proiect.

Este un moment istoric pentru județul nostru și sunt sigur că odată ce va fi implementat, Podul peste Tisa va aduce beneficii atât pentru județul Maramureș, cât și pentru partea Ucraineană.

În cadrul vizitei oficiale pe care am avut-o în Ucraina, am discutat despre acest proiect cu Oleksiy Petrov, președintele regiunii Transcarpatia, care m-a asigurat că și ei au făcut toate demersurile pentru a putea realiza și punctul de trecere al frontierei care va fi necesar odată ce podul va fi dat în folosință.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet