Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că dispozițiile art. 25 alin.(2) teza a doua din Legea ANI sunt constituționale în măsura în care sintagma „aceeași funcție” se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute la primul articol din aceeași lege.

CCR a discutat joi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.25 alin.(2) și art.26 alin.(3) din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, a art.75 lit.b) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și a art.46 alin.(1) din Legea 215/2001 a administrației publice locale.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a decis: a admis excepția de constituționalitate și a constatat că dispozițiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea 176/2010 sunt constituționale în măsura în care sintagma `aceeași funcție` se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art.1 din aceeași lege; a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a art.16 alin.(3) din Legea 176/2010 și art.75 lit.b) din Legea 393/2004; a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a art.46 alin.(1) din Legea 215/2001", se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Surse judiciare au precizat, joi, pentru AGERPRES, că interpretarea dată de CCR este în sensul că interdicția de a ocupa a funcție pe o perioadă de trei ani în cazul celor declarați incompatibili sau în conflict de interese se aplică tuturor funcțiilor eligibile prevăzute de Legea 176/2010, și nu doar funcției deținute la momentul respectiv.
CCR a statuat, potrivit acelorași surse, că sintagma "aceeași funcție" de la art. 25 alin. 2 din Legea 176/2010 se interpretează în sensul "orice funcție eligibilă" dintre cele enumerate la art. 1 din același act normativ, unde sunt prevăzute toate categoriile de persoane, respectiv 39, care au obligația declarării averii și intereselor.
Art. 25 alin. (2) prevede: "Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioada de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate".
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel Cluj — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Argumentațiile reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.