Potrivit unor surse oficiale ale Mediafax, decizia a fost luată în urma unei discuţii cu caracter inclusiv politic în şedinţa de guvern.

La începutul acestui an, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, aprobată în ultima zi înaintea vacanţei parlamentare, când mai putea emite astfel de acte normative, ca articolul din Codul de procedură civilă care oferă posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, să fie amânat până la 1 iulie 2013.

Amânarea a intervenit la solicitarea expresă a misiunii Fondului Monetar Internaţional, care a motivat că nu există un studiu de impact asupra sistemului bancar. O astfel de condiţionalitate a mai fost introdusă în scrisorile de intenţie din anul 2010, când experţii internaţionali au cerut modificarea OUG 50/2010, care obliga băncile la transparentizarea costurilor din contractele de creditare.

Miza proceselor colective rezidă în faptul că băncile vor fi obligate, odată cu introducerea în noul Cod Civil a acestui tip de procese, să modifice în toate contractele de creditare clauzele care ar fi considerate abuzive de instanţe printr-un astfel de litigiu.

În luna iunie, BNR a trimis Guvernului studiul de impact din care rezultă că băncile ar putea avea pierderi de aproape 5 miliarde lei (peste 1 miliard euro) din introducerea proceselor colective privind clauzele abuzive practicate în contractele de creditare din relaţia cu populaţia.

Pe acest fond, posibilitatea denunţării clauzelor abuzive a fost din nou amânată, de data aceasta până în luna octombrie, în Parlament, printr-un amendament introdus de către deputaţi la votarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă.

Citește și