"Având în vedere faptul că pentru perioada 29 ianuarie - 30 ianuarie, au fost emise două coduri meteo, unul galben de ninsori moderate şi intensificări ale vântului nord-vestul ţării şi la munte (în intervalul orar 23:00 - 10:00) şi unul portocaliu ce intră în vigoare de mâine (în intervalul orar 02:00 -10.00) de viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, facem apel la conducătorii auto să evite segmentele de drum afectate din aceste zone. Recomandăm conducătorilor auto să evite circulaţia în zonele afectate de coduri şi precizăm că CNAIR împreună cu Poliţia Rutieră pot lua decizia închiderii circulaţiei pe anumite sectoare de drum dacă viaţa participanţilor la trafic este pusă în pericol", se arată într-un comunicat al CNAIR transmis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei citate, toate direcţiile regionale ale CNAIR sunt mobilizate şi intervin acolo unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă două avertizări Cod galben de ninsori şi vânt valabile de sâmbătă noaptea la început în nord-vestul ţării şi la munte şi, ulterior, în Transilvania, nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, şi în sud-vestul Munteniei.

Totodată, meteorologii au emis şi două avertizări Cod portocaliu de viscol valabile începând de duminică la altitudini de peste 1600 m.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și