Coacăzele sunt bogate în fitonutrienţi şi antioxidanţi, comparate de nutiţionişti cu un “izvor”de beneficii pentru sănătate. Fie că sunt roşii sau negre, coacăzele sunt surse excelente de vitamine esenţiale şi de minerale.

Coacăzele negre se numără printre fructele cele mai bogate în vitamina C, iar unii autori au stabilit diferite valori ale acestei vitamine ce variază între 60- 192 mg la 100 g fructe. Deoarece în compoziţia acestui soi de coacăze există anumite substanţe numite antocianine, spre deosebire de alte fructe, coacăzele păstrează vitamina C în forma activă biologic în toate preparatele nutriţionale: infuzie, suc, sirop, vin sau lichior. Pe lângă vitamina C, coacăzele negre conţin şi alte vitamine: A, B, P, PP, alături de minerale esenţiale precum: magneziul, potasiul, calciul, fosforul, bromul, fierul şi zincul.

Potrivit click.ro, administrate în cure de trei săptămâni, aceste fructe foarte aromate, cresc puterea de memorare. Totodată, coacăzele negre au un nivel scăzut de calorii, de grăsimi saturate, de colesterol şi de zahăr. De aceea, preparatele din coacăze negre stimulează secreţia sucului gastric, reduc procesele de putrefacţie şi măresc diureza.

De asemenea, coacăzele negre sunt recomandate de nutriţionişti în tratarea bolilor de stomac, afecţiunilor hepatobiliare, oboselii generale, scorbutului şi surmenajului.

Coacăzele roşii sunt, fără îndoială, unele dintre fructele de pădure foarte apreciate pentru virtuţile lor terapeutice. Cantitatea semnificativă de acid citric din compoziţie, recomandă coacăzul roşu ca pe un aliment- medicament, eficient în afecţiuni ale stomacului şi ficatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și